Oare este o prostie să îți setezi obiective?

Cam la jumătatea lui 2016, mi-am scris obiective pentru prima dată pe un caiet studențesc, ală îl aveam atunci la îndemână. Acum folosesc agende și jurnale tot mai speciale și mai frumoase.

Până în acel moment, îmi amintesc că mai scriam la începutul anului pe o foaie ceva dorințe. Apoi foaia o păstram prin vreo geantă, rătăcită prin casă.

În vară când am fost la Brașov, am vrut să îmi iau câteva lucruri din apartament și am găsit o listă cu dorințe. M-am amuzat când am citit lista, erau dorințe care le-am tot repetat an de an.

Cum ar fi să slăbesc, să cunosc limba engleză la nivel avansat, să achiziționez diferite lucruri materiale etc.

Am realizat instantaneu de ce multă lume nu crede în setarea obiectivelor.

Deoarece nu există minuni dacă noi nu le creăm!

Nu este suficient să scrii ceva pe o foaie și să aștepți să se împlinească fără să faci acțiuni îndreptate spre aceea dorință, fără să crezi în ea.

Se mai întâmplă poate și minuni dar eu cred că și în cazul acela tot faci o acțiune, poate inconștient.

Cum să slăbești dacă nu schimbi nimic în stilul tău de viață. Doar dacă dă vreo boală peste tine…

Cum să vorbești în „ingleză”, cum spune Flavia, dacă nu faci ceva pentru asta, cel mai mic pas.

Din 2017 am început să cred

Am început și eu să fiu mai atentă, să studiez dezvoltarea personală. Și am făcut ce spuneau cei mai “mari” decât mine. Nu aveam nimic de pierdut.

La sfârșitul lui 2016 mi-am făcut o retrospectivă a anului și cu o mică îndoială în suflet la aceea vreme am scris în caietul meu studențesc obiectivele pentru 2017.

În acel an, lună de lună, îmi scriam obiectivele și îmi făceam o retrospectivă la tot ce am făcut, plus un plan de acțiune.

A ieșit bine la finalul anului, aproximativ 60% din obiective erau bifate.

Eu eram mândră de mine, am văzut că se poate, mi-a crescut încrederea. Aceea mică îndoială din suflet s-a risipit.

La finalul anului 2017 aveam deja mult mai multă experiență. Din nou am început să studiez mai mult despre obiective.

Și am pus în aplicare. Am învățat de la mulți mentori, le-am mulțumit și am luat de la fiecare ce am considerat că îmi folosește mie.

Îți dau și ție rețeta mea

Mi-am scris obiectivele pe 10 ani. Și tot anul 2018 m-am concentrat pe ceea ce am de făcut. Surpriza este că acum la bilanț, am constatat că am realizat 90% din tot ce mi-am propus. Poți să citești aici. Și am început inconștient să fac lucruri pe care mi le-am propus pentru următorii ani. Câteva s-au legat extraordinar.

Acum îmi dedic destul de mult timp pentru aceste obiective.

Cu siguranță știi multe despre obiective, dar poate te inspiră ceva din ceea ce fac eu.

Primul pas este să analizez unde sunt în acest moment

Care este punctul de pornire, apoi îmi propun unde vreau să ajung.

Eu sunt atentă la următoarele domenii din viața mea.

  • Relația mea cu mine

Aici pentru mine intră toată munca de autocunoastere, tot ce îmi face plăcere să fac și mă încarcă de energie, pasiunile mele, lucrurile care mă bucură)

  • Sănătate

Starea de sănătate, alimentație, sport, odihnă

  • Profesional (carieră)

Educație în domeniul profesional, evoluție, job

  • Familie

Relația cu cei apropiați, atât cu soțul, copilul cât și cu familia extinsă

  • Relații sociale

Prieteni, societate, contribuția mea în societate

  • Financiar

Care este relația cu banii, ce obiecte materiale îmi doresc

Pasul doi – descriu cum îmi doresc să arate viața mea

Aici îmi dau voie să visez, scriu cu amănunte cum arată viața mea perfectă. Care sunt pasiunile mele, ce carieră am, ce statut, cum arată familia mea perfectă , în ce casă locuiesc, ce venituri am, ce relații am. Totul așa cum îmi doresc, dar formulez la prezent. Adaug și credință, încredere, vizualizez în timp ce scriu și simt starea de împlinire cu toate simțurile.

După ce am stabilit clar unde sunt și unde vreau să ajung merg mai departe. Notez la fiecare domeniu ce îmi doresc pe termen lung. (eu am obiectivele pe 10 ani, 5 ani, 3 ani, 1 an)

Pasul trei – stabilesc ce îmi doresc la fiecare punct pentru anul următor

Eu sunt adepta setări obiectivelor clare, specifice. Merg pe varianta SMART.

S– specific, clar (ex. Vreau să slăbesc 12 kg în 12 luni)

M– măsurabil: să poți să măsori realizarea lui ( ex. Am slăbit 1 kg pe lună )

A– accesibil:  poate fi realizat de mine ( ce resurse am)

R– relevant: de ce este important atingerea obiectivului (ex.pentru sănătate, pentru aspectul fizic, stima de sine)

T– temporizat: îl încadrezi în timp (ex data când începi și termenul limită)

Pasul patru- fiecare obiectiv îl analizez profund

  • Detaliez obiectivul, observ care este dorința obiectivului, cât este de intensă, cred cu convingere că voi reuși, îi adaug toată încrederea mea
  • Analizez specific punctul de pornire pe acel obiectiv
  • Decid de ce vreau să ating acel obiectiv, și îmi notez minim 20 de motive
  • Stabilesc care sunt obstacolele
  • Stabilesc care sunt abilitățile, resursele de care am nevoie pentru a bifa obiectivul
  • Notez de a cui cooperare am nevoie, cine poate să mă ajute, să mă sprijine
  • Apoi îmi fac un plan, o listă de activități pe care trebuie să le urmez
  • Stabilesc că nu vei renunța niciodată, decid că nimic nu mă va opri.

Alte câteva idei care ar putea să te ajute

  • Îmi stabilesc un minim de făcut în cazul fiecărui obiectiv, prefer să fac puțin și să fiu consecventă, chiar și în zilele mai puțin productive
  • Obiectivele mari le împart în obiective mici
  • Revizuiesc lunar care este stadiul realizări, observ ce am făcut bine, ce pot să fac mai bine sau la ce trebuie să renunț
  • Sunt cât pot eu de perseverentă!

Așa am ajuns să cred în setarea obiectivelor și așa am ajuns să le văd bifate.

Concluzie

Indiferent care este jobul tău, sau dacă nu ai un job, dacă ești o mamă casnică, poți să îți setezi obiective.

Până în 30 ianuarie poți să îți setezi obiectivele împreună cu mine într-o sesiune de coaching, este mult mai ușor când ești îndrumat.

Sesiunea durează maxim două ore, este online, și lucrăm pe toate arile din viața ta, facem un plan de acțiune pentru fiecare obiectiv, practic ai o hartă pentru tot anul.

Dă-mi un reply la acest mesaj și stabilim o întâlnire. Grăbește-te să începi anul în forță!

Locurile sunt limitate

Costul sesiuni este de 250 ron (50 eur) dacă mă contactezi până în 30 ianuarie. După această dată, costul unei astfel de sesiuni este 460 ron (100 eur). Eu ți-am spus costul, tu gândește-te la valoare acestei sesiuni, vei avea un plan bine stabilit exact pe dorințele tale, iar la finalul anului 2019 bilanțul tău și viața ta poate arăta diferit.

Poți să citești aici, un rezumat al realizărilor mele în 2018.

Grăbește-te să începi anul în forță!

Îți doresc un 2019 cu de toate!

La mulți ani!

Angela