Nu mai pot! Nu am timp! Parcă nimic nu îmi iese, totul este o rutină și nu mă simt bine, nu mă regăsesc în viața mea.

Cuvintele de sus le-am spus de multe ori, acum lucrând cu mamele în special, le-am auzit spuse de către ele, de multe ori.

Ce face diferența între o persoană care are o viață împlinită și una care nu se bucură de viață?

Am stat și mi-am analizat viața. Până nu am fost mamă, am avut destule perioade în care mă plângeam că nu am timp, în special în perioadă când eram angajată și lucram la bancă. Știam când merg la muncă dar nu știam când mă întorc.

Apoi după ce am devenit mamă, și am rămas în concediu de creștere copil, am crezut că o să mă plictisesc, atât de mult timp o să am, dar nu a fost deloc așa.

Pe lângă copil, casă, când aveam o oră pentru mine eram obosită și fără vlagă, nu mai eram în stare să fac mare lucru.

Am început să citesc, am urmat câteva cursuri, și am înțeles că energia noastră și felul în care ne gestionăm timpul pe care îl avem face diferența.

Am citit cartea “Fii în formă!“ scrisă de Tony Schwartz și Jim Loehr, unde se explică foarte clar cum gestionarea energiei este cheia performanței, a sănătății și a unei vieți echilibrate.

Am înțeles că nu aveam echilibru, nu știam care sunt prioritățile mele, și cum să îmi canalizez energia pentru a ajunge la împlinire.

Dacă ești plin de energie fizică, conectat la nivel emoțional, concentrat mental și elevat din punct de vedere spiritual cu siguranță viața ta este armonioasă și echilibrată.

Dar cum ajungem acolo?

Energia este cea mai valoroasă resursă a noastră, multă vreme eu am crezut că timpul este cea mai importantă resursă, dar am conștientizat că nu am o garanție că voi avea suficientă energie pentru a face tot ce mi-am propus într-o zi.

De exemplu acum mi-am schimbat în programul meu ora de citit.

Citesc seara de la ora 20.30. Am observat că nu reușesc zilnic, deoarece sunt obosită, nu pot să mă concentrez și după câteva pagini, aproape adorm cu cartea în mână.

Fericirea, sănătatea și performanța sunt determinate de gestionarea corespunzătoare a energiei și fiecare gând, emoție, comportament al nostru are o consecință în ceea ce privește energia.

Deci pentru o viață împlinită este nevoie să ne bazăm și să știm să gestionăm cele patru surse de energie:

  • ENERGIA FIZICĂ- reprezintă cantitatea de energie
  • ENERGIA EMOȚIONALĂ- reprezintă calitatea energiei
  • ENERGIA MENTALĂ- este concentrarea energiei
  • ENERGIA SPIRITUALĂ- forța energiei

Energia Fizică 

Este sursa de energie fundamentală, care alimentează viața. Cei mai importanți factori care reglează energia fizică sunt: respirația, alimentația, sportul, odihna.

Indiferent ce vrei să faci în viață dacă nu ai energie fizică este foarte greu să reușești. Observă dacă ai o mică răceală cum te simți. Deja lucrurile nu stau așa cum îți dorești.

Au fost perioade în viața mea, când am neglijat această parte.

RESPIRAȚIA

Este un factor esenţial, deşi puțini dintre noi conştientizează asta: cu prima suflare începe viața și cu  ultima se încheie. Omul poate supraviețui destul de mult timp fără hrană, dar numai câteva minute fără aer.

Respirația conștientă și intensă facilitează oxigenarea organismului și aduce un aport de energie.

Exercițiu:

Respirați de trei ori adânc și imaginați-vă următorul lucru:

Expir: dau afară tot ceea ce mă supără și mă apăsa.

Inspir: simt o energie pozitivă care îmi pătrunde în corp.

Inspirați numai pe nas, expirația se poate face atât pe nas cât și pe gură.

ALIMENTAȚIA

Mănâncă moderat, încearcă să renunți la alimentele tip fast-food, alimentele procesate, conserve, mezeluri, prăjeli. Alege alimente cât mai naturale, fructe, legume, alimente gătite cât mai simplu.

Mănâncă într-o stare de luciditate, nu-ți lăsa mintea să te forțeze să mănânci dacă organismului tău nu îi este foame. Nu mânca în fața televizorului.

Bea apă, este singurul lichid care permite o hidratare corectă. Renunță la sucuri.

 ODIHNA

Somnul este un factor esențial pentru întreținerea corespunzătoare a corpului şi ar trebui să dureze cel puțin 7-8 ore pe noapte.

Este indicat să ne culcăm la ora 22:00 și să ne trezim la ora 6:00, este perioada în care se regenerează corpul cel mai bine.

O altă recomandare ar fi ca în cameră să fie liniște și întuneric. 

SPORT

Este important să facem mișcare dacă dorim să ne menținem corpul sănătos.

Ia decizia să faci mișcare cel puțin 15-30 min pe zi.

Plimbă-te, mergi cu bicicleta, aleargă, dansează, fă exerciții fizice, urcă pe jos scările. Mișcarea fizică este o plăcere.

Cu cât te vei simți mai bine, cu atât mai frumoasă ți se va părea lumea în care trăiești.

Când citim aceste lucruri par foarte simple dar eu spun că tot ce este simplu nu este ușor. Este nevoie să facem conștient aceste lucruri.

Energia Emoțională

Inteligența emoțională este capacitatea de a gestiona la maxim energia provocată de emoțiile pozitive. Orice activitate poate fi plăcută dacă o susținem cu emoții pozitive. În funcție de ceea ce te pasionează: să citești, să cânți, să faci sport, să te plimbi, dacă îți prioritizezi aceste activități și inverstești timp este ingredientul principal pentru refacerea energiei emoționale. Orice activitate care este plăcută, pozitivă servește ca sursă de recuperare emoțională.

Asta nu înseamnă că este nevoie să negăm emoțiile negative, trebuie să știm cum să le gestionăm și cum să ne refacem energia emoțională pierdută.

Energia Mentală

Reprezintă gândirea, concentrarea la un lucru pe o perioadă de timp, este cea mai prețioasă resursă a creierului. Este energia care ne ajută să avem claritate, să ne organizăm viețile.

Putem să ne alimentăm prin discuții pozitive cu sine, gestionarea eficientă a timpului și creativitate, vizualizare chiar. În zilele de astăzi este ușor de risipit această energie. Deoarece suntem distrași foarte mult de rețelele de socializare, de multitasking.

Cred că cunoști sentimentul când îți verifici casuța de email de câteva ori pe zi, notificările îți distrag atenția, și nu mai poți să te concentrezi suficient de bine la un singur lucru.

Capacitatea de energie fizică, mentală și emoțională se bazează una pe cealaltă.

Energia Spirituală

Este susținută de echilibrul dintre angajamentul față de ceilalți și îngrijirea adecvată a propriei persoane. Ne oferă forța de acțiune, este derivată din legătura cu valorile noastre profunde care trece dincolo de interesele personale.

Caracterul, curajul de a ne urma și de a ne respecta valorile noastre este cheia care deservește energia spirituală. Consumul de energie spirituală și reînoirea acesteia sunt legate între ele, munca spirituală este solicitantă dar este plină de recompense.

Concluzie

Cred că am scris acest articol pentru mine în primul rând, câteodată parcă uit tot ce știu.

Apoi mi-aș dori ca fiecare om să înțeleagă că dacă își dorește o viață împlinită nu este suficient să lucreze la un singur pilon, toate se leagă între ele.

Dacă ești mamă și copilul tău vede la tine acest stil de viață îi va fi mult mai ușor să aibă și el o viață echilibrată și împlinită.

Niciodată nu este prea târziu să te ocupi de împlinirea ta, de viața ta.

Dacă simți că pot să te ajut, sunt aici pentru tine.

Prima ședință de coaching este gratuită.

Am creat programul de coaching personalizat “Călătoria către o viață împlinită”, în care timp de cinci săptămâni lucrăm împreună pentru a pune baza unei vieți împlinite, pe care tu poți să construiești zi de zi.

Dacă achiziționezi programul până vineri beneficiezi de 25% reducere.

Înscrie-te aici și beneficiezi de reducere, sau dă-mi un reply la acest mesaj.

Aștept orice întrebare de la tine, și de ce nu chiar să lucrăm împreună.

Cu drag,

Angela