Marina Zărnescu, este coach de identitate, trainer, practician NLP, soție și mamă.

Lucrează în ședințe de coaching cu femei care trec printr-o criza de identitate venită de cele mai multe ori odată cu maternitatea și vor să se cunoască mai bine, să fie conștiente de alegerile lor și să-și îmbunătățească relațiile cu cei apropiați.

Este co-fondatoarea primei comunități pentru femei din Romania care pune accent pe imperfecțiuni și le transformă în atuuri prin “Calatoria femeilor perfect imperfecte” – un program de 5 luni profund transformațional prin care femeile își rezolvă probleme reale legate de încrederea în sine, feminitate, sexualitate și relația de cuplu.

Marina este o persoană caldă, sinceră care știe să asculte.

Am rugat-o pe Marina să ne răspundă la câteva întrebări din rolul de mamă.

Dragă Marina,

Ce crezi că își dorește cel mai mult un copil de la mama lui?

Toma, băiețelul meu de aproape 5 ani, își dorește de la mine să mă joc cu el tot timpul dacă s-ar putea. De dimineață de când se trezește și până seara, la culcare, este într-o permanentă stare de joacă, indiferent că o face cu jucăriile lui, că ne invită și pe noi să intrăm în jocul lui, că are dialoguri imaginare în mașină sau că face tot felul de moace în oglindă și vorbește amuzat în cuvinte pe care nu le înțelege decât el.

Sigur că la început eram îngrijorată, îmi părea cumva că e prea mult “în lumea lui” și nu știam mereu cum să ajung la el, să fim pe aceeași lungime de undă, să comunicăm. Dar el îmi arăta cum să o fac – prin joacă.

Mai vrea de la mine să țin cont de părerile lui, să ia și el parte la luarea anumitor decizii, să îl ascultăm. El este un negociator înăscut și m-a învățat că diferențele noastre de opinii nu trebuie să fie adevărate lupte de putere ci niște oportunități de a afla cum vede el situația.

Îl iau lângă mine, îi expun datele problemei și îl intreb: “Tu cum crezi că e mai bine să facem?”. De cele mai multe ori m-a uimit cu răspunsurile lui și am ținut cont de părerile lui.

Și ca să extrapolez din experiența mea: cred că cel mai mult un copil își dorește de la mama lui conectare (pe care Toma o vrea de la mine prin joacă), să simtă că e văzut și acceptat.

Care crezi că este cea mai frecventă greșeală pe care o face mama în relație cu copilul?

Majoritatea mamelor cu care lucrez în traininguri sau în ședințe de coaching spun:

“Nu mai pot să le fac pe toate, sunt epuizată. Nu dorm, mănânc pe fugă, nu am când să mai am grijă de mine, să merg la sală. De ieșit în oraș nici nu mai știu ce e aia. Nu am mai petrecut timp în doi cu soțul de o veșnicie și nu avem ajutor din altă parte. Aș vrea să am puțin timp și pentru mine fără să mă simt vinovată.”

Este foarte ușor să alunecăm pe panta sacrificiului personal și să credem că a fi mamă este egal cu renunțarea la tot ce înseamnă timp, plăceri personale sau viață de cuplu. Și ajungem, pe nesimțite, să avem acea atitudine resemnată de genul: “eu nu sunt importantă, eu nu contez prea mult.” Suntem blânde și sunt momente când pare că le putem face pe toate, până când ne pierdem răbdarea din te miri ce și apoi iese la iveală o cantitate uriașă de frustrare și nemulțumire, sub formă de reproșuri. Știu cum este, am fost și eu acolo.

Nu există părinte care să nu simtă că fericirea deplină are chipul copilului lor, fericit. Dar la fel, simt și gândesc și copiii – pentru a fi fericiți, cu adevărat și ei au nevoie să-și știe părinții fericiți.

Copiii noștri ne iubesc oricum. Decît o mamă prezentă fizic, dar mereu tensionată, nervoasă că și-ar dori să fie uneori în altă parte, mai bine o mamă parțial prezentă, dar liniştită, împăcată cu ea şi cu viața ei.

Care crezi că este cea mai mare frică a mamelor în ceea ce privește relația cu copilul? Care a fost cea mai mare frică a ta în rolul de mamă?

Cea mai mare teamă a mea în rolul de mamă a fost chiar cea despre care am povestit mai sus, că o să ajung să mă ascund în spatele copilului pentru a-mi trăi viața din inerție, așa cum vedeam la cei din jur. Că o să mă las pe mine în urmă în numele copilului.

Eu m-am bucurat dintotdeauna de o anumită libertate (de mișcare, de decizie, etc) și mi-a fost teamă că nu o voi mai avea după ce voi deveni mamă. Și cum de ce ți-e frică nu scapi, a fost nevoie să-mi fac ordine în viață, să mă cunosc mai bine ca să îmi pot asuma această libertate fără să mă simt vinovată. Pentru că, de fapt, despre asta e vorba. Facem lucruri pentru noi dar reușim să le facem fără să ne simțim vinovate față de copiii noștri?

Chiar zilele trecute vorbeam cu o prietenă ce își trimite copilul la bunica pentru a putea să lucreze. Grădinița nu mai este o opțiune pentru ea deoarece copilul s-a tot îmbolnăvit în mod repetat și prelungit în colectivitate și ajungeau să ia răceala una de la alta. În fine, copilul este bine, se simte foarte bine la bunici, ea este ok pentru că îi place foarte mult să lucreze și se simte împlinită făcând asta, se duce să vadă copilul periodic, timp în care îi oferă copilului atenție totală. Dar vinovăția revine uneori acolo, pe fundal, întrebarea dacă este bine ceea ce face și cum afectează copilul.

Și cred că asta este și cea mai mare frică a mamelor: că nu știm exact dacă este bine sau nu ceea ce facem și ne este teamă să nu ne traumatizăm involuntar copiii, de multe ori având cele mai bune intenții. Nu vom primi poate decât prea târziu, când copiii noștri devin adulți, o confirmare că alegerile pe care le-am făcut și cuvintele pe care le-am transmis au fost bune.

Tot ce putem face este să plantăm niște semințe și să le udăm. Cât de drept sau puternic crește copacul nu prea mai ține de noi de la un anumit punct încolo.

Crezi că o mamă trebuie să se educe, să facă cursuri de parenting pentru a reuși să crească un copil echilibrat?

Cred că mamele trebuie să se cunoască pe ele foarte bine și să lucreze cu sine pentru a crește copii echilibrați.

Oana Moraru a spus un lucru cu care am rezonat foarte mult: “Cursurile de parenting nu sunt despre copii, ele sunt doar un pretext de a vorbi despre copii ca să se vindece pe ei înșiși.”

Vorbeam cu soțul meu acum ceva timp și îmi spunea că noi, femeile, avem o mare șansă de transformare atunci când devenim mame. El o spunea în primul rând din perspectiva reconversiei profesionale – sunt atâtea mame care după concediul de creștere a copilului își regândesc parcursul profesional și de multe ori o iau de la zero. Jos pălăria! Țin minte că el a zis ceva de genul că este ca o pauză în viața mamei și că are răgaz să reflecteze asupra viitorului. M-am burzuluit atunci la el spunându-i că e orice, numai pauză nu, să stai acasă cu copilul dar am înțeles la ce s-a referit: este un moment de cotitură, de alegere conștientă despre cum vrem să arate viața noastră din acel punct și a copiilor noștri. Sigur că este valabil și pentru tați, dar ne referim aici în primul rând la mame.

Ce resurse și instrumente ne recomanzi pentru a deveni mame echilibrate?

Cred că în esență o mamă are nevoie să se simtă înțeleasă și să vorbească despre ceea ce simte. Să nu se izoleze de restul lumii, să ceară ajutor oricând are nevoie. O prietenă căreia să i se destăinuie poate face diferența între haos și echilibru. De multe ori, doar faptul că exprimăm în cuvinte ceea ce tot rulăm în mintea noastră ne ajută să găsim liniștea  sau răspunsul de care avem nevoie.

Cum ai descrie într-o frază „mama împlinită și fericită?

O mamă împlinită și fericită este în primul rând o femeie împlinită, autentică și conștientă de faptul ca fericirea nu vine din exterior.

Mulțumesc mult Marina, te felicit din suflet pentru tot ceea ce faci și îți doresc mult succes!

Pe Marina o găsești pe www.marinazarnescu.ro

Să ne fie de folos!

Angela