Raluca Rusu,este o persoană deosebită, o profesionistă desăvârșită, care face lucrurile cu o pasiune uimitoare.

În plan personal este mamă și soție, dar mai ales o femeie conștientă și realizată.

În plan profesional este NLP-coach format în cadrul Institutului Kutschera din Austria în metoda Rezonanz, trainer de dezvoltare personală și practician gr.2 al terapiei tibetane de vindecare Prananadi.

Împreună cu soțul ei, Daniel Rusu, a creat site-ul www.jurnaldecuplu.com, care este un blog dedicat relațiilor de cuplu.

Am rugat-o pe Raluca să ne răspundă la câteva întrebări să înțelegem cât de important este rolul nostru de mamă în viața copilului,  ce să facem să creștem copii echilibrați.

Dragă Raluca,

1. Cât de important este rolul mamei în viața copilului?

Părerea mea este că rolul mamei este la fel de important ca cel al tatălui și că, oricât de mult ne-am dori să ne simțim mega-speciale, este important să recunoaștem și rolul celuilalt părinte. Până la urmă, copilul are nevoie de îngrijitori plini de iubire și prezență, indiferent că vorbim de mama, tatăl, mătușa, bunicii sau părinții adoptivi. Pentru un copil, conexiunea emoțională cu îngrijitorii săi este esențială, indiferent de cine se ocupă de el efectiv.

2. Care este principala regulă pe care ar trebui să o urmeze mama pentru a crește un copil echilibrat?

Înainte de toate să fie ea însăși o persoană echilibrată. Maternitatea poate reprezenta o adevărată provocare pentru femei. Așadar cred că orice mamă ar trebui să fie sinceră cu sine și să aibă curajul să ceară ajutor atunci când simte că nu mai poate, că este epuizată sau că, pur și simplu are nevoie de puțin timp pentru ea. În caz contrar riscă să își piardă și echilibrul emoțional pe care îl avea. Iar pentru a putea crește copii echilibrați este nevoie de părinți echilibrați. Ca regulă principală aș introduce ceva de genul: „fii tu bine cu tine întâi”.

3. Care este din punctul tău de vedere cea mai frecventă greșeală pe care o face mama în relație cu copilul?

Nu toate mamele, însă o mare parte dintre ele își consideră copilul ca fiind o prelungire a propriei persoane. Asta le va determina pe acestea să confunde viața copilului cu propria viață, în sensul că vor căpăta falsa impresie că au drept de control total asupra vieții copilului lor. La nivel inconștient, aceste mame se vor comporta cu copiii lor ca și când aceștia simt și gândesc exact la fel ca ele. Iar dacă copiii acționează diferit de cum se așteptau ele să o facă, mamele se vor simți frustrate sau furioase și vor reacționa în consecință. Ca să nu mai vorbim despre intruziunea ulterioară în viața copilului lor, chiar și când acesta este deja adult.

Am mai putea discuta aici și despre nevoia exagerată de a-și ”proteja” copilul. Sunt cazuri în care mamele ajung efectiv să își incapaciteze copiii pentru că lor înseși le este frică să le permită acestora să exploreze, să meargă singuri, să se descurce etc. Acest lucru le face copiilor o adevărată defavoare. Ei cresc fiind lipsiți de încrederea în sine.

4. Care crezi că este cea mai mare frică a mamelor în ceea ce privește relația cu copilul? Care a fost cea mai mare frică a ta în rolul de mamă?

Cea mai mare frică a mea a fost aceea de a nu-mi pierde copiii. Dar povestea mea cu copiii este una atipică și nu pot generaliza frica mea ca fiind una pe care majoritatea mamelor o au. Sau cine știe…

Însă pot să îți spun că cele mai multe frici ale noastre, ale mamelor, sunt în cele mai multe cazuri nejustificate. Mintea creează scenarii care sunt puțin probabil să se întâmple. Iar în funcție de vârsta copilului, temerile mamelor diferă, se schimbă, evoluează.

5. Ce crezi că își dorește cel mai mult un copil de la mama lui?

Conexiune, prezență, iubire, atenție… Pe toate la un loc!

6. Poți să ne dai trei sfaturi prin care să-i oferim copilului ceea ce își dorește, referitor la răspunsul de mai sus?

Prezența noastră reală în viața copilului este foarte importantă. La ce mă refer când spun „prezență reală”: atunci când stăm cu copilul, chiar să fim acolo – trup, minte și suflet – și să nu ne lăsăm distrași de știri, tehnologie, etc. Copilul se va simți abandonat, chiar dacă fizic suntem acolo. Un copil are nevoie de comunicare, joacă, interacțiune fizică, pentru a se simți cu adevărat în conexiune cu noi.

La fel de importantă este și ascultarea copilului. Acesta are propriile sale nevoi, dorințe, visuri. Pentru a-i putea oferi unui copil ceea ce își dorește, un părinte trebuie să ajungă să își cunoască (pe bune) copilul. Adică să renunțe la tot ce crede că știe despre copilul lui, pentru a-l descoperi cu adevărat.

Până la 10 ani, copiii se exprimă, învață și se dezvoltă prin joacă. Prin urmare cred că jocul nu ar trebui să lipsească niciodată din relația părinte-copil.

7. Crezi că o mamă trebuie să se educe, să facă cursuri de parenting pentru a reuși să crească un copil echilibrat?

Cred că o mamă trebuie să își întoarcă privirea spre propria copilărie pentru a înțelege ce tipar relațional și comportamental a moștenit de la proprii săi îngrijitori, astfel încât, dacă este ceva de vindecat, să meargă în terapie și să vindece. Tot ce ea a preluat, copil fiind, de la îngrijitorii săi, va da automat mai departe, dacă nu devine conștientă de aceste lucruri și nu rescrie tiparele emoționale proprii. Părerea mea este că, dacă nu face acest lucru, toate cursurile de parenting sau dezvoltare personală nu o vor face neapărat echilibrată, astfel încât să poată crește un copil echilibrat. Conștientizarea propriului mod de funcționare, cu toate neregulile și dezechilibrele sale este esențială în dezvoltarea unei relații sănătoase și armonioase cu copiii.

Stilul ei de parenting (fiecare părinte are un anumit stil al său de a fi părinte) este rezultatul interacțiunii pe care aceasta a avut-o cu proprii săi părinți atunci când era copil. Și este interesant de identificat care părinte ce stil abordează. Se întâmplă adesea ca un părinte să fie mai implicat și celălalt mai puțin implicat, iar asta nu reprezintă un dezavantaj pentru copil. Dimpotrivă: s-ar putea ca tocmai această diferență a stilului de parenting al părinților să fie un atu pentru dezvoltarea echilibrului interior al copilului și pentru diversificarea modalităților de a reacționa la mediul exterior. Ideal ar fi ca și părinții să treacă cu ușurință de la un stil de parentaj la altul, astfel încât să îi permită copilului atât dezvoltarea creativității, cât și asumarea libertății, precum și curajul de a acționa și chiar a greși în anumite situații. Rigiditatea părinților ar reprezenta un adevărat obstacol în creșterea echilibrată a copilului.

8. Cum ai descrie într-o frază “mama echilibrată”?

Într-o frază mi-e mai greu. Să încerc totuși…

O mamă echilibrată este aceea care a trecut prin procesul de auto-cunoaștere, care și-a înțeles reacțiile emoționale și a lucrat pe ele, care are capacitatea să-și vadă copilul ca fiind o ființă individuală, separată de ea însăși; o mamă care este conștientă că nu își poate proteja copilul de anumite stări și este înțelegătoare și față de sine. Mi-e greu să mă opresc aici, dar o s-o fac.

9. Ce resurse și instrumente recomanzi pentru a deveni o mamă echilibrată?

Terapie, dezvoltare personală, o relație armonioasă de cuplu sau un parteneriat sănătos cu tatăl copilului dacă sunt divorțați, o bonă și, din când în când, un pahar de vin.

Mulțumesc mult Raluca, te felicit din suflet pentru tot ceea ce faci și îți doresc mult succes!

 

Pe Raluca o găsești pe https://www.facebook.com/coaching.ralucarusu/

https://ralucarusu.wixsite.com/ralucarusu 

Să ne fie de folos!

Angela