Pentru mine viața înseamnă adevăr, acel adevăr personal după care mă ghidez. Fiecare are adevărul lui, știu că nu există un adevăr absolut. Din păcate mulți dintre noi ne mințim singuri. Observăm când lucrurile nu merg bine în viața noastră, primim semne, și totuși alegem să ne mințim în continuare în loc să facem o schimbare.

La ce mă refer mai exact?

Nu te întelegi cu partenerul, nu aveți aceleași valori, pe parcursul anilor mereu apar discuții, dar totuși nu faci nimic să lucrezi la relație, nu decizi să faci o schimbare și apare gândul că se poate și mai rău, măcar el este un tată bun, sau muncește sau alte scuze pe care tu le găsești, și nu te mai gandești că nu ești fericită te gândești că se poate mai rău. Aceste gânduri vin din frică, din tiparul pe care îl ai, din societate.

Dar totul este un proces și lucrurile se pot înrăutății, ajungi la divorț și se poate întâmpla să fie urât sau a doua variantă alegi să trăiești o viață nefericită.

Sunt uimită cum percepem de multe ori viața.

Apoi la fel se întâmplă în domeniul profesional. Nu ne place jobul, ne plângem, dar nu facem aproape nimic să-l schimbăm. Și mergem așa ani la rând până când ne îmbolnăvim, sau până când suntem dați afară. Și apoi regretăm…

Sănătatea de multe ori este neglijată și din nou și aici este un proces, ne trezim cu o boală și pe parcursul vieții am primit destule semne dar le-am ignorat.

Relația cu copiii, este una din cele mai importante, dar alegem să facem totul după tiparul pe care îl avem înrădăcinat în noi, nu suntem cel mai bun model prin fapte, timpul trece și apoi ne plângem că avem un copil rebel, care face doar ce dorește sau unul timid și fără încredere în el.

Viața noastră depinde mult de noi

Știu că este greu să îți asumi responsabilitatea, să lucrezi cu tine însuți, să renunți la scuze și să decizi din prisma adevărului tău. Dar crede-mă doar așa poți să spui că trăiești cu adevărat.

Așa vei fi model pentru copilul tău.

Nu mai amâna să schimbi lucrurile care nu funcționează în viața ta, timpul trece și apar regretele.

Schimbarea nu este ușoară și de multe ori durează. Necesită timp, energie, efort, dar nimic nu se compară cu acel sentiment de împăcare și mulțumire că ai trăit conform adevărului tău.

Nu îți pune fericirea în spatele altora, nici copiii, nici partenerul, nici părinții nu sunt responsabili pentru fericirea ta!

Doar tu poți să îți aduci mulțumirea în suflet.

Am simțit să scriu câteva rânduri despre asta, deoarece observ cum ne mințim de multe ori, cum ne scuzăm și cum lăsăm timpul să treacă în speranța că viața noastă se va schimba de la sine. Îmi pare rău să îți spun, dar nu se va întâmpla asta.

Totul este un proces și de noi depinde ce facem, ce alegeri și ce decizii luăm.

Gândește-te acum, în acest moment ce vrei să schimbi, fă zilnic un pas mic și ai răbdare să vezi rezultatele. Este nevoie de perseverență și răbdare să schimbi obiceiuri, gânduri, comportamente. Dar nu este imposibil și fericirea nu întârzie să apară dacă alegi să urmezi adevărul tău interior.

 

Te invit în grupul mamelor împlinite, împreună creștem frumos și ne susținem reciproc!

Cu iubire,

Angela